Ești aici:

Home » Blog » Destinatii Inedite de Vacanta » Destinații calde pentru o vacanță de iarnă departe de zăpadă

Destinații calde pentru o vacanță de iarnă departe de zăpadă

2 septembrie, 2019


Când afară este frig, zăpada cade ușor din cer și vântul șuieră pe străzile orașului, o călătorie spre o țară exotică, încălzită de soare, verde și colorată de flori exotice, cu nisip, mare și temperaturi de vară sau primăvară, este o soluție superbă pentru a vă energiza și inspira la mijlocul iernii.

Planificați-vă acum un sejur superb într-o destinație exotică pentru a petrece cea mai tare vacantă de iarnă departe de zăpadă, frig, ger și temperaturi sub 0 grade.

Recunoaștem că Tenerife este una dintre cele mai preferate destinații exotice pe care o propunem călătorilor. Există câteva motive bune pentru a alege această insulă din mijlocul Oceanului Atlantic – proximitatea față de această destinație, prețurile atractive, gama variată de activități de care vă puteți bucura chiar și în lunile de iarnă. Tenerife este destinația perfectă pentru o evadare scurtă sau o escapadă de durata, care nu necesită o planificare minuțioasă, oferă temperaturi plăcute pe parcursul lunilor de iarnă, este atât de aproape și ușor de vizitat. Tenerife este considerată a fi Insula Primăverii Eterne, datorită vegetației abundente pe tot parcursul anului și a condițiilor meteo care amintesc prospețimea și căldura primăverii!

Tenerife chiar este o scăpare de frig și zăpadă în mijlocul lui decembrie și ianuarie, schimbarea cojocului pe o geacă de primăvară la o distanță de doar câteva ore de zbor cu avionul. Aruncați în bagaj papucii de drumeție pentru a descoperi zonele fenomenale din Tenerife, camera foto pentru a face cele mai tari fotografii și curajul pentru a răspunde la provocarea celor mai bune parcuri de distracție din Europa și chiar din lume!

Tenerife

Punta Cana este acea destinație pe care o vedeți deseori în imagini cu plaje albe, ape azurii și palmieri înalți. Mereu însorită, Punta Cana atrage vizitatori pe parcursul întregului an, însă din noiembrie, temperaturile devin mai puțin fierbinți, umezeala scade iar vremea devine destul de plăcută pentru o vacanță relaxantă la plajă, în condiții superbe, fără năduful lunilor de vară și fără ploile puternice ale celor mai umede luni ale anului.

Sinceri să fim – evadarea de zăpadă într-un paradis pe pământ așa cum este Punta Cana este dorința fiecăruia dintre noi, dar numai cei mai norocoși se pot bucura de o vacanță în Caraibe. Cine prinde oferte avantajoase, cine își planifică sejurul din timp are mai multe șanse să se bucure de această destinație fascinantă, să se bălăcească în apele calde, cristaline și calme ale mării la mijlocul iernii, să se detașeze de griji într-un cadru edenic cât vezi cu ochii.

punta Cana

În decembrie începe sezonul uscat în Maldive – perioada cu temperaturi plăcute, ape transparente, ploi foarte puține și mult soare. Astfel, destinația Maldive este una dintre cele mai populare anume pe parcursul lunilor de iarnă: decembrie-februarie, oferind vizitatorilor săi condiții ideale pentru o vacanță de vis. Chiar dacă nu planificați o luna de miere și doriți să călătoriți cu prietenii sau familia, Maldive este destul de variat pentru a vă surprinde cu plaje spectaculoase, activități acvatice, insule locale cu tradiții și obiceiuri, atracții și locații numai bune în care să vă relaxați departe de frig și zăpadă.

punta Cana

Sri Lanka este o altă destinație uimitoare, care merită descoperită de călătorii pasionați de țări exotice, culturi asiatice și peisaje spectaculoase. Cu toate că nu toată țara poate fi vizitată în lunile de iarnă, ci doar coasta de Sud si coasta de Vest, aici veți găsi o mulțime de stațiuni și orașe unde să vă petreceți vacanța departe de zăpadă și frig. Temperaturile sunt constante și plăcute, nu fierbinți, umiditatea are un nivel acceptabil, vizibilitatea apei este ridicată și ploile sunt din ce în ce mai rare. De asemenea, în perioada lunilor de iarnă aveți o șansă mai mare de a observa balene în habitatul lor natural, așa că nu ratați o croazieră sau o excursie pe mare, pentru a fi martor la o astfel de experiență de neuitat.

sri lanka

Un alt motiv pentru a alege o destinație caldă pentru vacanța de iarnă sunt sărbătorile de iarnă – Crăciunul, Revelionul, Anul Nou Chinezesc, care se celebrează cu mare fast în diverse țări, prezentându-vă o oportunitate nouă de a petrece sărbătorile diferit.

La Andrei Travel avem o mulțime de oferte pentru destinații exotice, pe care le puteți personaliza în dependență de vacanța pe care doriți să o aveți!



SUS